Home » Știință » Profesor de la Harvard: Identificarea civilizaţiilor extraterestre moarte poate fi de ajutor civilizaţiei noastre

Profesor de la Harvard: Identificarea civilizaţiilor extraterestre moarte poate fi de ajutor civilizaţiei noastre

Profesor de la Harvard: Identificarea civilizaţiilor extraterestre moarte poate fi de ajutor civilizaţiei noastre
Publicat: 03.06.2019
În prezent, sarcina de a căuta viaţă extraterestră este un efort care încă nu a produs rezultate.

Avi Leob, profesor al Universităţii Harvard, a declarat recent în cadrul unei prezentări din cadrul evenimentului „The Humans to Mars Summit” (Oamenii spre Marte) că eforturile cercetătorilor de a descoperi viaţă extraterestră ar trebui concentrate atât pe descoperirea unor forme de viaţă / civilizaţii vii, dar şi asupra celor care au încetat să mai existe, notează Futurism.

Profesorul este de părere că descoperirea unor civilizaţii extraterestre care au încetat să mai existe se poate dovedi o şansă de a învăţa pentru omenire. Pe lângă realizarea faptului, evident din acel moment, că nu mai suntem singuri în Univers, Leob este de părere că modul în care o civilizaţie extraterestră a ajuns la ruină ne poate servi drept semnal de alarmă  asupra pericolelor care ar putea la dispariţia noastră din Univers.

„Sunt de părere că am putea învăţa ceva de pe urma acestui proces (n.r. de identificare a unor civilizaţii extraterestre), explică profesorul Leob. „Am putea învăţa să ne comportăm mai bine între noi, să nu pornim un război nuclear sau să ne monitorizăm planeta şi să ne asigurăm că rămâne locuibilă pentru o perioadă îndelungată de timp.

Identificarea unor civilizaţii extraterestre se poate dovedi a fi „arheologie spaţială”, în cuvintele profesorului Avi Leob. El argumentează că am putea găsi în aceste cazuri, forme de tehnologie necunoscute nouă, urme ale unor conflicte nucleare sau chiar suprafeţe planetare pârjolite de aceste conflicte.

În ceea ce priveşte cauzele care ar putea duce la dispariţia unei civilizaţii, fie a noastră sau extraterestră, Avi Leob este de părere că, extrapolând comportamentele pe care le-a identificat la rasa umană, civilizaţiile ajung la extincţie din cauza modului în care indivizii îşi gândesc existenţa. Astfel, planificarea şi luarea în calcul doar a consecinţelor pe termen scurt poate conduce spre apariţia şi alimentarea fenomenelor care distrug o civilizaţie.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase